Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul zilei de joi, 11 iulie, un cod portocaliu de caniculă valabil în mare parte din țară – Ziarul24

Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul zilei de joi, 11 iulie, un cod portocaliu de caniculă valabil în mare parte din țară

Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pentru 13 și 14 iulie, ANM a emis cod roșu în mare parte din țară, în Dobrogea fiind cod portocaliu. În Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32…35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Pentru protejarea stării de sănătate pe timp de caniculă, reprezentanții Serviciului Protecție Civilă vă recomandă:

1. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;

2. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

3. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;

4. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

5. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

6. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

7. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

8. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).

9. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

10. Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

Reclamă cu Breaking News
Ultimă Oră