Descoperirea tulburătoare a mamiferelor moarte a fost făcută în stațiunea Eforie Sud. Acolo au fost observate trei cadavre aduse de valurile Mării Negre, pe care turiștii le-au fotografiat și le-au postat pe Facebook, în încercarea de a trage un semnal de alarmă.
Ce au găsit oamenii pe o plajă din Eforie Sud
Într-o postare pe grupul de Facebook „Fauna României- Conservare prin educație”, un internaut a postat o imagine cu un pui de marsuin eșuat: „Plaja Eforie Sud.
Din păcate, am văzut vreo 3 pui astăzi, morți, aduși de valuri”.
Alți membrii ai grupului au făcut, și ei, astfel de descoperiri macabre, în alte stațiuni de pe litoralul românesc: „Luni era unul la Saturn/ Am văzut și în mai la Vamă. Până anul acesta, nu am întâlnit decât adulți eșuați”. De asemenea, alte persoane au constatat că puii de la Eforie Sud „par arși, pârliți”.
Biologul Răzvan Popescu a avertizat încă de acum doi ani asupra pericolului pentru cetaceele din Marea Neagră și a subliniat impactul negativ al războiului din Ucraina asupra acestor specii. Din păcate, conflictul continuă să facă victime în rândul faunei marine din această regiune.
În perioada mai-iulie 2022, în jur de 2.500 de cetacee moarte au eșuat pe malul Mării Negre, conform stireaverde.ro. Estimările sugerează că numărul real ar fi de peste zece ori mai mare, deoarece multe dintre mamiferele decedate se scufundă.
Mamiferele din Marea Neagră sunt cele mai amenințate specii
Conform sursei citate, marsuinul, delfinul cu cioc scurt și delfinul cu bot gros din Marea Neagră se află pe lista roșie a speciilor aflate în pericol, realizată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii.
Marsuinii, la fel ca delfinii, sunt mamifere marine, dar există câteva diferențe notabile între aceste două grupuri de cetacee.
Ziua de Constanța aduce în prim-pan faptul că delfinii se remarcă printr-un colorit gri, ce poate varia de la închis la deschis, și prin botul lor proeminent.
Delfinii comuni au spatele negru, botul proeminent și înotătoarea dorsală ascuțită, care îi fac ușor de identificat.
Marsuinii, pe de altă parte, au o înotătoare dorsală relativ mică, triunghiulară și dispusă central. Spre deosebire de delfini, marsuinii nu au botul proeminent, dar au, în schimb, un bot scurt și rotunjit.