După doi ani de relație, doi îndrăgostiți din statul american Tennessee au decis să se căsătorească, însă logodnicul lui Ariel nu și-a permis să îi ofere acesteia un inel scump.
Au mers împreună la un magazin și au cumpărat un set de două inele de 130 de dolari, dar vânzătoarea l-a făcut de rușine pe bărbat, spunând că inelul este „ieftin” și „patetic” pentru o asemenea ocazie.
Replica lui Ariel a devenit virală pe Internet, acolo unde tânăra a povestit întreaga întâmplare:
„Soțul meu nu este bogat, amândoi nu avem prea multe.
Muncim din greu ca să plătim facturile și ca să punem mâncare pe masă, dar după doi ani de relație am decis că nu mai are rost să așteptăm și să ne logodim.
Nici nu mă gândeam la inele, tot ce mi-am dorit este să mă căsătoresc cu prietenul meu cel mai bun, însă el a ținut să îmi cumpere unul. A economisit suficient pentru a cumpăra două inele din argint. Le vedeți pe mâna mea și le iubesc.
În timp ce le cumpăram, o altă vânzătoare din magazin a venit să ne ajute și a spus: ‘Nu pot să cred ce cumpără unii bărbați azi drept inel de logodnă! Ce patetic!’. Soțului meu îi „picase” fața. Deja se simțea rușinat că nu își poate permitele inelele la care mă uitam eu pe Pinterest. Simțea că m-a dezamăgit și mă întreba mereu dacă sunt mulțumită de ele. Era supărat crezând că nu m-a făcut fericită cu aceste inele pentru că nu erau suficient de opulente.
I-am replicat vânzătoarei că nu contează inelul ci dragostea cu care cumperi unul. Am luat inelele și am plecat. M-aș fi căsătorit cu acest bărbat și dacă mi-ar fi luat un inel de jucărie, de 25 de cenți. De când am decăzut ca nație atât de mult încât am ajuns să gândim că un bărbat iubește cu adevărat o femeie doar dacă îi dă un inel de 3.000 de dolari și își declară dragostea în public? Sigur că sunt gesturi frumoase, însă de când posesiile materiale au devenit egale cu dragostea?
Soțului meu i-a fost frică că îl voi respinge doar pentru că nu și-a permis să îmi cumpere un inel scump. Îi era teamă că iubirea mea pentru el va dispărea. Societatea ne-a făcut să gândim așa și este atât de trist.
Acum sunt căsătorită, am un set de inele de 130 de dolari pe mână și lângă mine dragostea vieții mele. Ce mai pot cere de la viață?”.