Mihai Bendeac se luptă cu o boală cumplită de ani buni. Chiar actorul a vorbit deschis despre toate aceste lucruri din viața sa.
Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați actori din România. A jucat în numeroase seriale și de asemenea, poate fi văzut și pe scenele din teatrele din țară. Dincolo de asta, el a fost și jurat al emisiunii iUmor de la Antena 1.
Cunoscutul actor a oferit detalii despre boala supărătoare care îl macină de mult timp. Astfel, Mihai Bendeac a recunoscut că s-a luptat și se luptă în continuare cu depresia.
”Nu, n-am reușit s-o înving, își arată colții destul de des, aș spune, dar cred că am învățat să trăiesc cu ea. Am învățat să nu mă mai sperii atât de tare atunci când apar episoadele de genul ăsta, dar nu pot să spun c-am trecut peste”, a declarat Mihai Bendeac, potrivit viva.ro.
”Cumva, fiecare om trebuie să se lupte singur cu depresia lui, să-și caute răspunsul pe diferite căi, în diferite luări de cuvânt, în diferite interviuri ale altora care au trecut prin treaba asta, dar cred că rezolvarea propriei depresii nu stă decât în soarta fiecăruia dintre cei care se lovesc de așa ceva.
Au fost situații în care am cerut ajutor, situații în care nu s-a putut altfel decât cu o anumită medicație. Dar cred că rezolvarea ei cu adevărat sau acceptarea e o experiență personală și fiecare găsește un anumit drum către treaba asta. Din păcate, așa e, nu există rețete”, a mai spus Mihai Bendeac.
„Din păcate, așa e, nu există rețete. Spunea Andrei Pleșu, la un moment dat, într-o conferință foarte mișto – se numește „Despre prostie – că pe el îl enervează cumplit treaba asta cu gândirea pozitivă. Că pentru a gândi pozitiv trebuie să fii în primul rând dobitoc, că dacă ești un om care gândește nu poți să gândești mereu pozitiv. Depinde la ce te raportezi, că numai o legumă poate să gândească pozitiv despre orice.
Sunt profund antireligios, am devenit așa cu timpul, pentru că, atât cât am putut, am studiat Istoria religiilor, impactul pe care l-a avut religia de-a lungul timpului, utilitatea pe care a avut-o religia, rezultatele pe care le-a obținut sau, mai degrabă, nu le-a obținut religia de-a lungul timpului, și am devenit profund antireligios.
În același timp, am niște înclinații mistice extrem de puternice cumva, și aceste înclinații sunt explicate într-un capitol care se numește „Povestea lui 46. Pentru mine divinitatea ține mai degrabă de un număr și ce mi-a relevat numărul respectiv”, a mai spus Mihai Bendeac.