Remediu mănăstiresc pentru plămâni și căile respiratorii – Aveți nevoie de 1 ridiche neagră, 100g miere polifloră și 50g hrean ras – Ziarul24

Remediu mănăstiresc pentru plămâni și căile respiratorii – Aveți nevoie de 1 ridiche neagră, 100g miere polifloră și 50g hrean ras

Această rețetă a fost dezvăluită de maicile de la Mănăstirea Polovragi, din județul Gorj și este un leac păstrat de la călugării mai bătrâni, cunoscut pentru eficiența sa în bolile de plămâni și tuse.

Ingrediente necesare, mod de preparare, mod de administrare

50 g hrean ras
100 g miere polifloră
1 ridiche neagră potrivită
Hreanul se dă pe răzătoarea mică și se amestecă bine cu mierea. Ridichea neagră se spală bine, cu tot cu coajă. Se usucă, se scobește în mijloc și se scoate miezul. Se umple cu amestecul de hrean și miere.

Ridichea umplută se pune într-un bol unde se lasă la macerat timp de 2 zile. Asigurați-vă că ridichea stă dreaptă pentru că în timpul macerării se va crea un lichid subțire ca un sirop și există riscul ca aceasta să se verse.

După cele două zile de macerare, siropul se transferă într-un borcan mic, de sticlă. Se scobește ușor pereții ridichii și se adaugă peste sirop.

Borcanul se închide ermetic și se pune într-un loc întunecos și răcoros. Se recomandă câte 1 linguriță la nevoie, de mai multe ori pe zi.

Contraindicații, precauții

A se evita de către persoanele cu:

Afecțiuni gastrointestinale
Ulcere intestinale
Ulcere stomacale
Boli grave de rinichi
Sindromul colonului iritabil
Dacă urmați un tratament medicamentos, înainte de a începe această cură cereți sfatul medicului.

De asemenea, tratamentul este contraindicat femeilor însărcinate și care alăptează.

Reclamă cu Breaking News
Ultimă Oră