O mămică de 39 de ani avea dureri puternice de burtă de 11 ani și medicii nu i-au putut da nicio explicație. Cu scurt timp în urmă, doctorii au făcut o investigație mai amănunțită și au descoperit ceva incredibil în stomacul ei.
María Aderlinda Forero suferea de 11 ani de dureri puternice de burtă, dar abia acum cauza suferinței ei a fost dezvăluită, potrivit Metro.co.uk.
Calvarul mamei din Columbia a început după o procedură chirurgicală în urmă cu peste un deceniu, în care i s-au legat trompele uterine după nașterea celui de-al patrulea copil.
Agonie prelungită după naștere
La câteva zile după operație, María avea dureri puternice și i s-au prescris analgezice pentru a o ajuta să le facă față.
Inițial, ea a pus simptomele pe seama travaliului recent, dar starea ei a continuat să se agraveze, iar medicii i-au administrat analgezice tot mai puternice, inclusiv meloxicam.
Cu toate acestea, nici măcar acestea nu au fost suficiente pentru a-i ușura agonia.
Ce au găsit medicii în stomacul femeii
María, care locuiește în satul rural San Isidro, în apropiere de Medellín, Columbia, a spus că durerea era atât de puternică încât adesea nu putea să doarmă sau să se miște.
Dar, deși situația i-a schimbat viața și a dus la o serie de schimbări de locuri de muncă, abia acum a aflat cauza problemei.
Testele au arătat că un ac și un fir de ață se aflau în corpul ei de ani de zile.
Din motive financiare, dar și din cauza faptului că María ar fi trebuit să parcurgă distanța lungă până în oraș cu motocicleta soțului ei, femeia nu a putut primi ajutor medical atâta timp.
Cu toate acestea, în ciuda întârzierilor, în cele din urmă i s-a făcut o ecografie și o scanare RMN – iar rezultatele i-au uimit pe medici.
Se pare că chirurgul care a efectuat operația din urmă cu 11 ani a lăsat un ac și un fir în interiorul femeii după procedura chirurgicală, provocând peste 4.000 de zile de durere inexplicabilă anterior.
Maria a declarat pentru publicația Semana: „Mi s-a spus că la operație mi-au lăsat un ac cu ață. Nu-mi venea să cred.”
După descoperirea din noiembrie 2022, ea s-a dus cu rezultatele scanării la chirurgul care a operat-o inițial, dar acesta i-a spus că nu era vina lui și că ea poate să fi înghițit obiectele.
María așteaptă acum o evaluare medicală pentru a-i scoate acul și firul, o procedură riscantă, având în vedere cât timp au fost încorporate în stomacul femeii.
„Îmi doresc ca ei să mă opereze rapid, ca să elimine asta- pentru că nu vreau să mor și să-mi las singuri copiii”, a spus María.