Un român stabilit în Canada explică situația de peste hotare: „Gândiți-vă de două-trei ori înainte de a pleca”

Un român stabilit în Canada le recomandă conaționalilor să se gândească bine atunci când vor să se mute aici. Stabilit în orașul Calgary, acesta spune că în ultimii ani chiria pe care o plătește s-a dublat.

El povestește că o familie cu doi copii trebuie să plătească acum între 2.500 și 3.000 de dolari canadieni pe lună, în contextul în care, înaintea de pandemie, chiria nu trecea de 1.700 – 2.000 de dolari canadieni, potrivit Adevarul.

„Până în pandemie, chiriile era destul de ieftine, îți permiteai să închiriezi o casă la vreo 1.500-1.700, maxim 2.000 de dolari. Acum, pentru a închiria o casă îți trebuie între 2.500 și 3.000 de dolari. E foarte greu să găsești o locuință. Trebuie luat în calcul și depozitul, care costă cât o lună de chirie și două”, a explicat românul.

La toate astea se adaugă facturile la electricitate, gaz și taxa de gunoi, ce pot varia între 400 și 700 de dolari pe lună, dar și costurile pentru combustibil, ce pot ajunge între 500 și 1.000 de dolari pe lună, în funcție de distanțele parcurse lunar.

Potrivit acestuia, mașina este o necesitate în orașul în care locuiește, pentru că transportul public nu este unul bine dezvoltat. El spune că și costurile alimentelor au crescut enorm în ultimii ani în Canada.

„Mâncarea pentru o familie cu doi-trei copii te costă undeva între 1.800 și 2.500 de dolari pe lună. Bine, sunt oameni care sunt mai chibzuiți și cheltuie cu 100-200 de dolari mai puțin decât restul. Dar, oricum, fără 2.000-2.500 de dolari nu scapi”, spune el.

Acesta le recomandă românilor care au în vedere o eventuală mutare în Canada să ia în considerare și alte costuri, pe lângă cele expuse de el și să se gândească foarte bine.

„Gândiți-vă de două-trei ori înainte de a pleca. Nu se mai merită să pleci din România. Se merita în anii ’90, dar acum nu. Dacă totuși vreți să vă mutați, gândiți-vă de două ori înainte. Sunt foarte mulți șarlatani și oameni care vorbesc lucruri despre Canada. Persoane care vor să facă bani pe spatele vostru și vă mint. Eu știu ce înseamnă să trăiești în Canada și costul vieții e foarte scump. Pentru a trăi o viață, normală, decentă, în Canada îți trebuie 6.000-7.000 de dolari”, spune el.